Au apărut poze noi cu viitorul smartphone Palm, care, pentru moment, poartă numele de cod ‘Pepito’. Strategia TCL pare total diferită față de ce putem observa la alți producători. Majoritatea doresc să lanseze dispozitive de top la prețuri cât mai apropiate de clasa medie, pe când TCL vor să lanseze un dispozitiv Palm cu un preț cât mai jos, dedicat consumatorilor entry level. Acest ultim zvon ne aduce o poză mult mai clară, din care observăm o laterală foarte curată a dispozitivului, fiind prezente doar un buton pentru blocarea ecranului și oprirea telefonului și un simplu slot pentru cardul SIM. Tot acest design minimalist se concentrează în jurul ecranului de 3,3 inchi și rezoluție 720p.
Din imaginea de mai sus putem trage concluzia că va purta o interfață diferită față de ce oferă Android-ul în mod standard, care să aduca un plus de confort în utilizarea unui astfel de display mic. Această interfață pare inspirată de modul de operare de pe ceasurile inteligente Apple Watch. Rămâne de văzut după lansarea acestuia dacă și Android-ul cu care vine echipat are și alte limite impuse.
Zvonurile preconizează că partenerul exclusiv de distribuire pentru Pepito ar fi operatorul Verizon, dar informațiile precum prețul sau data lansării lipsesc momentan. În final, este un pariu important pentru TCL, dacă va reuși sau nu să atragă suficient de mult atenția consumatorilor astfel încât să dea un impuls de revenire brand-ului american Palm. Poate, într-o bună zi, vor lansa și ceva dispozitive cu tastatură fizică QWERTY, așa cum obișnuiau cândva.
Sursa: Android Authority
Fii primul care comenteaza!