Câţi dintre noi nu îşi amintesc Nokia 8800 Sirocco, bolidul Nokia din clasa de lux din 2006? Aceasta reproiectare a modelului 8800 aducea în plus sticlă de safir, un toc de piele în pachet precum şi o carcasă din oţel inoxitabil turnat. La momentul respectiv era cel mai scump model din gama Nokia şi pe bună dreptate.
Se pare că şi HMD şi-l amintesc, deoarece se pare că modelul TA-1005 înainte atribuit viitorului Nokia 9 a fost înregistrat ca Nokia 8 Sirocco. Noutăţile vor include un display OLED produs de LG, două camere frontale pentru selfie-uri şi spaţiu de stocare mai generos. Chipset-ul (Snapdragon 835), camerele principale (12MP + 13MP) precum şi bateria vor rămâne neschimbate.
Rămâne de văzut dacă HMD va aduce schimbări şi la materialele de construcţie pentru a face cinste brandului de lux. Cel mai probabil vom afla toate aceste detalii în scurt timp la MWC care va începe pe 26 februarie anul acesta.
Fii primul care comenteaza!