Cuphead – Artă pură şi migală

O veritabilă operă de artă

Jocurile video au ajuns destul de departe de la începuturile lor în secolul trecut din toate punctele de vedere: grafică, sunet, poveste, gameplay, concept şi grad de realism. Şi, totuşi, statutul lor ca şi formă de expresie artistică este încă subiect de controversă. În ciuda acestui fapt, însă, apare din când în când un titlu care ne-ar putea face să reconsiderăm acest statut incert, cel puţin la nivel personal. De regulă, un joc îl putem considera artistic dacă ne putem conecta cu situaţiile sau personajele într-un fel sau altul, dacă le putem supune normelor noastre morale sau dacă povestea lor este îndeajuns de credibilă încât să ne-o putem apropria, să ne identificăm cu ele şi să ne lăsăm marcaţi de drumul lor prin universul în care se dezvoltă. Dar nu doar povestea poate fi o sursă de identitate pentru un joc artistic, ci şi partea vizuală. Dincolo de întrecerea producătorilor de plăci video şi a dezvoltatorilor de jocuri pentru realizarea de grafică ce mimează cât mai fidel realitatea, există nişa în care vizualul nu tinde către realism ci către artă pură.

Aici intră Cuphead, un nou titlu indie de la SudioMDHR care ne propune o călătorie am putea spune nostalgică printr-un univers inspirat de desenele animate din anii 30 precum Bimbo sau Betty Boop. În special pentru cei care au crescut cu astfel de desene pe vremea când încă mai făceau parte din grila unor canale precum Cartoon Network prin anii 90, acest joc este o călătorie plină de suflet şi culoare împreună cu personaje memorabile.

Povestea

Povestea nu este extrem de complexă, dar nici nu trebuie să fie. Este de ajuns pentru a crea o expoziţiune pentru drumul frenetic ce urmează. Cuphead şi Mugman sunt doi fraţi care trăiesc pe insula Inkwell împreună cu părintele lor Elder Kettle. În ciuda avertizărilor acestuia, aceştia dau o raită în cazinoul Diavolului condus de King Dice. La masa cu zaruri, aceştia au parte de o serie de victorii, iar King Dice îl cheamă pe Diavol care creşte miza. Dacă cei doi câştigă din nou, vor primi cazinoul, dar dacă nu Diavolul le va lua sufletele. Cuphead se lăcomeşte şi pierde, iar Diavolul îi trimite să colecteze contractele celorlalţi locuitori din Inkwell care şi-au pierdut sufletele la rândul lor până la miezul nopţii şi îi va lăsa să scape. Elder Kettle le dă o poţiune care le permite să tragă folosindu-se de deget şi astfel călătoria începe.

Fii primul care comenteaza!

Lasă un comentariu.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.