Aseară, Huawei şi-a lansat colecţia toamnă-iarnă de flagship-uri sub brandul Mate 10. Acestea sunt 3 la număr: Mate 10, Mate 10 Pro şi Mate 10 Porsche Design. Toate au un design elegant cu sticlă pe faţă şi pe spate şi cu două camere pe partea posterioară purtând brandul Leica Summilux.
Huawei Mate 10
Primul model din serie aduce un display IPS cu rezoluţie mai mare decât a celui vechi cu 1440 x 2560 păstrând diagonala de 5.9 inch. În plus, noul ecran suportă HDR10.
Noul set de camere Leica sunt o îmbunătăţire marcată cu o diafragmă f/1.6 (semnificativ mai mare decât f/2.2 pe modelul precedent). Bineînţeles, performanţa acesteia este ajutată şi de stabilizare optică şi focalizare prin laser şi phase detection. Rezoluţiile camerelor sunt de 12MP şi 20MP pentru senzorul alb-negru. Acest sistem oferă zoom digital 2x asistat prin inteligenţă artificală şi poate înregistra video 4K. Camera frontală îşi păstrează cei 8MP.
Conform Huawei, noul chipset din aceste 3 modele, Kirin 970 aduce performanţe nemaiîntâlnite. Procesorul este construit pe un proces de 10nm şi cuprinte şi un Neural Processing Unit (similar cu ce au prezentat şi Apple pentru noul lor A11 Bionic) menit să accelereze procesele de machine learning. Acestea vor ajuta, se pare, în funcţii precum traducerea textelor sau recunoaşterea scenelor în cazul camerei. Noul GPU Mali-G72 MP12 asigură necesarul pentru rezoluţia crescută a display-ului.
Pe partea de memorie, avem de a face cu 4GB RAM şi 64GB de stocare expansibili prin microSD. Bateria are o capacitate de 4000mAh cu suport pentru Huawei SuperCharge ce asigură longevitate pentru toată ziua cu doar 20 de minute de încărcare.
Huawei nu a reuşit mai mult de o certificare IP53 la această variantă, dar i-a păstrat mufa audio de 3.5mm. Cititorul de amprente se află sub ecran pe partea frontală.
Pe partea software, interfaţa EMUI de la Huawei primeşte o versiune nouă care corespunde cu cea a bazei Android, anume 8.0. Telefonul poate fi conectat la un monitor prin DisplayPort pentru a oferi o experienţă tip desktop similară cu ce am mai văzut la Microsoft Continuum sau la Samsung DeX, dar fără standurile cu replicare de porturi şi încărcare concomitentă conexiunii.
Mate 10 va ieşi luna aceasta la un preţ de aproximativ 700€ în primă instanţă în Arabia Saudită, Australia, China, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Malaezia, Mexic, Noua Zeelandă, Filipine, Singapore, Spania.
Huawei Mate 10 Pro
Varianta Pro este centrul atenţiei al generaţiei noi cuprinzând cam toată inovaţia Huawei la acest moment. Ecranul este un AMOLED cu rezoluţie doar 1080p în mod uimitor. La modelele de anul trecut, varianta Pro era cea cu QHD şi cea simplă avea 1080p, dar se pare că anul acesta rolurile s-au inversat.
Ecranul are margini foarte subţiri pe care Huawei le numeşte barely-there-bezel, suportă HDR10 şi asigură o gamă de culoare ce acoperă 112% din spaţiul NTSC. Spatele este simetric şi elegant, întrerupt doar de o bandă reflectivă pe care se află noua pereche de camere.
Mate 10 pro are acelaşi set de camere ca şi la fratele său mai mic şi acelaşi chipset. Spre deosebire de fratele mai mic, însă, varianta Pro este certificat IP67 pentru rezistenţă la praf şi apă (până la 1m timp de 30min) pentru prima oară în seria Mate. Huawei a eliminat, însă, mufa audio de 3.5mm din această cauză. Slotul microSD a dispărut şi el, dar telefonul are 128GB de stocare de această dată şi 6GB de RAM.
Huawei Mate 10 se pare că va costa aproximativ 800€ şi va fi lansat în primă instanţă în Africa de Sud, Arabia Saudită, Australia, Austria, Chile, China, Danemarca, Elveţia, Emiratele Arabe Unite, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Malaezia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Peru, Polonia, Singapore, Suedia, Tailanda, Turcia.
Huawei Mate 10 Porsche Edition
Varianta Porsche Edition este un Mate 10 Pro cu un design modificat şi memorie de stocare de 256GB. Restul specificaţiilor sunt identice. Preţul este şi el pe măsura statutului pe care îl impune brandul Porsche, anume 1400€. Acesta va fi lansat în primă instanţă în Africa de Sud, Arabia Saudită, Bahrein, China, Egipt, Elveţia, Emiratele Arabe Unite, Franţa, Germania, Italia, Kuweit, Liban, Malaezia, Marea Britanie, Olanda, Oman, Qatar, Singapore, Spania, Tailanda.
Fii primul care comenteaza!