Rise of the Triad
Rise of the Triad a evoluat din ceea ce ar fi trebuit să fie Wolfenstein 2 (cu titlul Wolfenstein 3D: Rise of the Triad). Lucrul la acesta a fost întrerut când pentru că id Software cel mai probabil nu doreau ca acest titlu să eclipseze noul Doom. Tom Hall a continuat, însă lucrul la acesta şi a găsit o metodă de a incorpora ceea ce era deja creat într-o poveste nouă, fără legătură cu jocul precedent, iar la finalul anului 1994 Apogee lansa versiunea shareware urmată de versiunea completă în februarie 1995.
Jucătorul putea alege între 5 personaje cu mici diferenţe (nu foarte semnificative) între ele, iar episoadele erau în număr de patru. Inamicii au un iz nazist datorită scopului iniţial al jocului şi al reutilizării materialelor pentru acesta, dar aveau ablităţi variata, inclusiv capacitatea de a implora jucătorul să nu îi omoare sau de a se preface morţi. Unii evită atacurile jucătorului, în timp ce alţii îi pot fura arma şi folosi împotriva lui. Există o doză sănătoasă de umor în acest joc şi este clar că nu se ia foarte tare în serios. Violenţa gratuită era la ea acasă mai ales când se întâmpla ca inamicii să explodeze în numeroase bucăţi, iar pe ecran să apară mesajul Ludicrous Gibs! Nivelul de bucăţi umane şi sânge poate fi ajustat din meniul de setări. Alte jocuri au preluat acest concept şi termenul de gibs, inclusiv Duke Nukem 3D, Shadow Warrior sau Blood, dar termenul în sine a fost popularizat cu adevărat de către Quake.
RotT rula pe acelaşi engine ca şi Wolfenstein 3D, dar cu modificări substanţiale. În ciuda faptului că anumite limitări au rămas, precum pereţii ortogonali şi înălţimea fixă a tavanului, jocul a introdus multe feature-uri care vor fi apoi preluate şi de alte jocuri apoi precum cerul panoramic, iluminare dinamică (simulată), ceaţă, urme de gloanţe sau pereţi de sticlă ce pot fi sparţi.
Modul multiplayer denumit COMM-BAT ieşea în evidenţă permiţând conexiunea simultană a până la 11 jucători. Fiecare dintre aceştia putea avea o culoare diferită a uniformei (deşi în jocuri pe echipe culorile erau fixe pentru fiecare echipă în parte). Modurile de joc sunt 9 la număr şi nu toate implică lupta până la moarte, printre care şi una din primele implementări a jocului capture the flag într-un FPS.
System Shock
Departe de a fi o clonă Doom, System Shock putea fi considerat competitor al acestuia doar prin prisma faptului că folosea aceeaşi perspectivă first-person. Acesta juca, însă, într-o cu totul altă ligă atât din punct de vedere al poveştii cât şi al gameplay-ului, fiind mai degrabă mai apropiat de seria Ultima Underworld produsă tot de Looking Glass Technologies. Acesta avea un engine mai complex capabil de simulări fizice şi un gameplay care era mai mult action RPG.
Astfel, acţiunii frenetice din Doom sau RotT îi luau locul explorarea, puzzle-urile şi câteva lupte cu roboţi, cyborgi şi mutanţi controlaţi de SHODAN, o inteligenţă artificială malefică şi probabil unul dintre cele mai bine scrise personaje negative feminine din istoria jocurilor video considerată a fi servit drept inspiraţie pentru altă personalitate infamă, GladOS.
Povestea acestuia are loc în anul 2072 în care protagonistul, un hacker fără nume este prins în timp ce încearcă să acceseze fişiere legate de Citadel Station, o staţie spaţială deţinută de corporaţia TriOptimum. Acesta este dus la Citadel Station şi prezentat lui Edward Diego, un executiv al companiei care îi oferă un târg: toate acuzaţiile împotriva lui vor fi uitate în schimbul unui hacking confidenţial al inteligenţei artificale SHODAN care controlează staţia. Planul acestuia este să fure un virus mutagenic care este în teste şi să îl vândă pe piaţa neagră pe post de armă biologică. Ca să crească miza, Diego îi promite şi un implant neural militar de mare valoare.
După ce îşi execută partea lui din înţelegere, eliminându-i constrângerile etice ale lui SHODAN şi dându-i control lui Diego, protagonistului i se implantează interfaţa neurală şi este indus într-o comă de şase luni. Jocul începe cu trezirea protagonistului care descoperă că SHODAN a preluat controlul complet şi toţi roboţii au fost programaţi să fie ostili, iar membrii echipajului au fost transformaţi în mutanţi, cyborgi sau omorâţi.
Dacă Doom a fost progenitorului genului FPS, al titlurilor bazate pe acţiune frenetică, al violenţei în jocurile video şi al deathmatch-ului, System Shock este considerat părintele jocurilor de acţiune bazate pe o poveste care le dirijează, un grup care include titluri precum Metal Gear Solid, Resident Evil sau Half-Life. Irrational citează System Shock drept una dintre sursele de bază de inspiraţie pentru Bio Shock.
Fii primul care comenteaza!