Aceste prime încercări au fost menite să testeze apele, să facă numele de Android cunoscut şi să îl pună pe hartă. Mulţi producători se înscriseseră deja în cursa pentru un segment de piaţă datorită accesibilităţii Android şi naturii acestuia open-source. Deja de la versiunea 2.0 începuse încet-încet să se instaleze fragmentarea, iar viziunea Google începuse să se estompeze într-o mare de skin-uri custom pe deasupra sistemului de operare de bază.
În acelaşi timp, Apple profita de această fragmentare pentru a-şi promova paradigma unitară şi sinergia dintre hardware şi software care îi conferea o stabilitate mult crescută şi o unitate în livrarea actualizărilor. Era începutul bătăliei între fanii celor două viziuni: Apple stabil, unitar şi mereu la zi, dar încuiat şi greu personalizabil şi Google deschis, gratuit, dar fragmentat şi cu actualizările lăsate la latitudinea producătorilor.
Android începuse ca o modalitate de a pune serviciile Google în buzunarele oamenilor, dar la versiunea 2.0 încă avea dificultăţi în a-şi găsi o identitate, un numitor comun. Google a găsit o oarecare soluţie pentru asta debutându-şi propria serie de telefoane, anume Nexus.
2010 – Nexus One
Primul astfel de telefon prin care Google voia să-şi arate viziunea adevărată asupra sistemului Android a fost Nexus One produs în parteneriat cu HTC. Acesta a fost şi primul telefon vândut de Google direct clienţilor, fără aportul providerilor de servicii.
La vremea lui, Nexus One avea un design foarte rafinat, similar cu modelul său frate, HTC Desire. Corpul era construit din metal şi plastic soft touch şi avea un display AMOLED de 3.7 inch cu rezoluţie 480×800. Tastele de navigare erau capacitive, situate sub display, iar de dragul vremurilor trecute HTC a pus şi un trackball sub ele. În interior, un procesor Snapdragon de primă generaţie ducea greul împreună cu 512MB RAM. Spaţiul de stocare era, însă, frugal cu doar 512MB aşa că slotul microSD era o necesitate. Acesta a fost şi singurul telefon din seria Nexus care a beneficiat de acest feature. Pe spate, o cameră decentă de 5MP stătea la dispoziţia utilizatorului.
Nexus One venea cu Android 2.1, o versiune uşor îmbunătăţită cu un layout al ecranului nou şi modificări la algoritmii de randare pentru o imagine mai fină. Lucrul cel mai notabil, însă, avea să vină într-un update la scurt timp după lansare: suportul pentru multitouch care a devenit şi feature-ul principal al următorului update Android 2.2 FroYo care l-a adus şi pe restul telefoanelor.
Fii primul care comenteaza!