Începând de astăzi, Samsung Galaxy Note 8 este disponibil la toţi retailerii importanţi de la noi din ţară şi în alte 41 de ţări, la un preţ de 4499RON. De asemenea, tot astăzi ajung şi precomenzile pentru cei care le-au făcut. La noi în ţară, telefonul vine la pachet cu un Samsung Dex Station pentru cei care l-au comandat până ieri inclusiv.
Samsung Galaxy Note 8 a fost anunţat pe 23 august în cadrul unui eveniment sub sloganul Do bigger things. Telefonul are un ecran Super AMOLED de 6.3″ cu o rezoluţie de 1440×2960 (18.5:9) pe care Samsung îl numeşte Infinity Display, măsoară 162.5 x 74.8 x 8.6 mm şi cântăreşte 195 g. Sub capotă avem 4GB RAM şi un procesor Qualcomm Snapdragon 835 în SUA şi China şi Samsung Exynos 8895 în restul lumii. Bateria este, din păcate, mai mică decât la Galaxy S8+ ceea ce indică faptul că Samsung joacă prudent anul acesta după fiasco-ul Note 7 de anul trecut.
În plus, Galaxy Note 8 are două camere principale, o premieră pentru Samsung, una wide şi una tele, ambele stabilizate optic. Nelipsit este şi SPen-ul caracteristic seriei Note.
Telefonul şi-a primit deja şi primul update cu îmbunătăţiri la stabilitatea camerei şi la nivel de performanţă. Un preview al acestuia va fi online când îmi va fi livrată precomanda.
Fii primul care comenteaza!